Vasile Oană, bărbatul din Rîșnov, județul Brașov, acuzat că și-a sugrumat iubita, a fost condamnat la 12 ani de închisoare, după ce a ales să își recunoască fapta și să se judece în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale. La ultimul termen de judecată, bărbatul a declarat că regretă fapta și că îi va sprijini pe copiii victimei.
Prin hotărârea de condamnare, instanța l-a obligat pe Vasile la plata unei prestații lunare față de cei trei copii rămași fără mamă, în cuantum lunar de 350 de lei. El trebuie să plătească 10.000 de lei, daune morale.
Reamintim că fapta pentru care Vasile Oană a fost arestat și judecat s-a petrecut în seara zilei de 15 iulie, în locuința iubitei lui Vasile, din Tănăsoaia. În jurul orei 23.30, în urma discuțiilor aprinse, bărbatul a sugrumat-o pe femeie. El și-a dat seama că femeia nu își mai revine în simțiri și a plecat la Rîșnov, pentru a-și lua la revedere de la propriii copii. Le-a povestit acestora ceea ce făcuse, după care s-a predat la secția de poliție din Rîșnov.
Polițiștii brașoveni au luat legătura cu ai lor colegi din Tănăsoaia, care au mers acasă la victimă, pentru a vedea dacă a fost comisă vreo crimă. Au găsit-o pe femeie fără suflare.