Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” a răsunat aseară de vocile concurenților care participă la Festivalul Național de Muzică Ușoară „Florentin Delmar”, ajuns la a 37 -a ediție. Focșănenii au umplut sala de spectacole, avizi să asculte muzică bună și să se încarce cu energia emanată de tinerețea concurenților. Mulți au venit și pentru a-i asculta băieții de la Proconsul, cu piesele lor dedicate veșnicilor îndrăgostiți.
Atmosfera s-a încălzit repede, iar cei cinci concurenți din prima seară de concurs au pășit cu emoție, dar încrezători în talentul lor, pe scena Ateneului. Cei mai mulți dintre participanți, dornici să se lanseze pe piața muzicală românească, au fost răsplătiți cu aplauze prelungi de publicul meloman. Printre ei și doi tineri focșăneni, care au fost primiți cu căldură de public. Concurenții au interpretat șlagăre ale muzicii ușoare românești, dar au abordat și repertoriul compozitorului focșănean care dă numele acestui festival, Florentin Delmar. Vocile sensibile, pătrunzătoare și puternice au emoționat audiența, dar și juriul, exigent, prezidat de compozitorul Horia Moculescu.
Seara a fost prezentată de Alexandra Velniciuc, o prezență elegantă, într-o rochie roșie, creație a unei case de modă din Focșani. Alexandra Velniciuc a prezentat pe scurt istoria festivalului, componența juriului prezidat de Horia Moculescu, un obișnuit al festivalului în fiecare an și cel care a susținut evoluția acestuia. Seara s-a încheiat frumos, cu recitalul trupei Proconsul, care a adus un strop de romantism în ochii și sufletele celor prezenți la spectacol.
„Focșaniul este văzut foarte sus ca festival la nivel național”
La ediția din acest an a Festivalului „Florentin Delmar” s-au calificat în preselecții 11 concurenți din toată țara, din care cinci din Vrancea (doi băieți și o fată din Focșani și două surori din Adjud). Printre participanți este și câștigătoarea trofeului Mamaia din acest an, Rodica Tudor, din Prahova. În comparație cu alți ani, numărul concurenților a fost mai scăzut. Una dintre cauze ar fi condițiile restrictive de la emisiunile de profil de la această oră, „Vocea României” și „X Factor”, care impun concurenților să nu mai participe la alte competiții muzicale o anumită perioadă de timp. O a doua cauză este aceea că „Focșaniul este văzut foarte sus ca festival la nivel național și are loc o autoselecție a concurenților, unii nu vin pentru a nu se face de râs aici”, după cum ne-a spus Valentin Gheorghiță, directorul Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia”.
Astăzi are loc seara de gală, în care cei mai buni concurenți vor fi premiați. Câștigătorii ediției din acest an vor fi recompensați astfel: Marele premiu și trofeul festivalului – în valoare de 500 de euro, premiul I – 300 euro, premiul al II-lea – 200 euro, premiul al III-lea – 150 euro și premiul special pentru cea mai bună interpretare a unei melodii Florentin Delmar – 400 euro. Anul trecut, marele premiu a fost câștigat de focșăneanca Maria Lorena Muntenaș, care a și deschis festivalul aseară, interpretând o piesă de muzică ușoară.
Festivalul se va încheia astăzi cu recitalul susținut de Aurelian Temișan, care revine la Focșani după o absență de cinci ani, de această dată acompaniat de trupa The Funk Society. Un bilet pentru această seară costă 35 de lei. Elevii, studenții și pensionarii pot achiziționa bilete la preț redus, de 20 lei.