Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!
Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!

DNA cere arestarea lui Alin Trăşculescu


   Procurorii DNA au cerut, aseară, arestarea preventivă a fostului deputat PDL Alin Trășculescu. Dosarul a fost trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), competentă să soluționeze cererea, având în vedere că faptele penale de care este acuzat au fost sărvârșite în calitatea de deputat.
   Ieri, Trășculescu a fost la sediul DNA pentru a da declarații, ocazie cu care a aflat că mai este o acuzație la adresa sa, respectiv asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, în afară de trafic de influență, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la spălare de bani. Avocatul fostului deputat a spus, la ieșirea din sediul DNA, că procurorii au desigilat și le-au predat părți din documentele ridicate în urma flagrantului. 
   Trășculescu a fost reținut pe 11 noiembrie de procurorii anticorupție, fiind eliberat după numai 24 de ore din arestul Poliției Capitalei, după ce a expirat ordonanța emisă pe numele său. Acesta are interdicție să părăsească țara. Pe 20 noiembrie, el a anunțat că își dă demisia din funcția de deputat.
   În același dosar a fost arestat preventiv pentru 29 de zile complicele lui Trășculescu, Marian Valeriu Calotă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?