Producătorii filmului âBilbo the Hobbitâ, care va fi lansat peste câteva săptămâni, au respins marți acuzațiile aduse de asociația americană de protecție a animalelor Peta, care afirmă că au murit animale în timpul filmărilor din Noua Zeelandă, relatează afp.com.
Asociația Peta afirmă că 27 de animale, printre care cai, oi, gâște și pui, au pierit în timpul filmărilor la ultima peliculă a regizorului Peter Jackson, autorul trilogiei âStăpânul inelelorâ. Ea a făcut un apel la boicotarea primei din cele trei pelicule ale seriei realizate cu un buget mare – 500 milioane de dolari SUA -, premiera mondială fiind programată săptămâna viitoare la Wellington.
Jackson și producătorii filmului au arătat că scenele în care au apărut animale au fost turnate cu controlul American Humane Association, organizație de luptă împotriva ârelelor tratamente aplicate copiilor și animalelorâ. âNu a murit niciun animal și nici nu a fost rănit în timpul filmărilorâ, iar 50% dintre scenele cu animale au fost realizate pe calculator, au insistat producătorii.
Peta a recunoscut că majoritatea incidentelor evocate nu s-au întâmplat direct la filmări, ci la fermele în care au stat animalele, din cauza unor neglijențe. Producătorii au spus că acuzațiile au fost lansate de foști îngrijitori de cai concediați în timpul turnării filmului, ridicând semne de întrebare asupra adevăratelor lor intenții.
Filmat în peisajul grandios al arhipelagului neo-zeelandez, âHobbit, o călătorie neașteptatăâ va fi lansat în lumea întreagă în decembrie. Scriitorul britanic Tolkien a publicat âBilbo the Hobbitâ în 1937.
Patru apărători ai animalelor din Noua Zeelandă au anunțat Peta de moartea animalelor. S-a aflat astfel că un cal a rămas la pământ peste trei ore, cu picioarele legate, un altul a murit de colică după ce i-a fost schimbată brusc alimentația și că mai multe capre și oi au fost infestate cu viermi. În plus, circa zece pui au fost uciși de câini. âFilmele lui Peter Jackson sunt de avangardă și au revoluționat efectele speciale, dar faptul că folosește animale vii pe care le face să sufere inutil constituie un pas mare înapoi, rușinos pentru lumea divertismentuluiâ, arată Peta.
Aceeași asociație susține că un dresor a fost concediat pentru că s-a arătat îngrijorat de sănătatea animalelor. Peta intenționează să își manifeste dezacordul la fiecare prezentare a filmului în SUA, Anglia și Noua Zeelandă.
Peter Jackson a recunoscut că moartea celor doi cai ar fi putut fi evitată, adăugând că restul animalelor au murit din cauze naturale.