Ediția: Miercuri 12 martie 2025 Nr. 6833
Ediția: Miercuri 12 martie 2025 Nr. 6833

Luaţi antibiotice doar la recomandarea medicului!


  Consumul de antibiotice „după ureche” face ca bacteriile să capete rezistență la medicamentele înghițite, iar în unele cazuri poate conduce chiar la deces. Ieri a fost „Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice”. În acest sens, medicii din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) au transmis, prin intermediul unui comunicat, mesajul celei de-a V-a ediții a acestui eveniment, respectiv „Fii deștept: Află când sunt folositoare antibioticele”.
   Obiectivul acestui mesaj este de a trage un semnal de alarmă cu privire la efectele nefaste ale consumului de antibiotice asupra sănătății. „Rezistența la antibiotice este una  dintre cele mai importante probleme de sănătate publică din lume. Acest lucru se întâmplă atunci când bacteriile reușesc să determine reducerea sau eliminarea eficienței medicamentelor antimicrobiene (antibiotice) destinate prevenirii sau vindecării infecțiilor. În toată lumea, supradozarea sau administrarea greșită a antibioticelor poate determina apariția și dezvoltarea unor bacterii rezistente la antibiotice. Astfel, la viitoarea îmbolnăvire, când am putea avea nevoie de un antibiotic pentru o infecție bacteriană, s-ar putea ca acesta să nu mai aibă efect”, se arată în comunicatul DSP.
   Medicii din cadrul DSP vor distribui materiale informative în școli, grădinițe, în cabinetele medicilor de familie, dar și în spitale. Pentru a preveni rezistența la antibiotice, medicii recomandă următoarele: „Dacă ai o gripă sau o simplă răceală, antibioticele nu sunt folositoare pentru tine! Răceala și gripa sunt cauzate de virusuri, nu de bacterii. Dacă iei antibiotice în cazul unei infecții virale, fără recomandarea medicului, efectele vor fi următoarele: nu vei vindeca infecția și nu vei proteja alte persoane față de infecție. Așa că nu trebuie să folosești antibiotice fără prescripția medicului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?