Echipa de campanie a USL Colegiul 5 Vrancea a vizitat, ieri, comuna Suraia. Potrivit unui comunicat de presă, „oamenii din comună, în frunte cu conducerea Primăriei Suraia, au fost bucuroși de oaspeți, dar totodată au relatat și fapte care sunt de neacceptat într-o Românie modernă și europeană”. „Prezența masivă a cetățenilor din localitate la referendumul pentru demiterea Președintelui Băsescu a dus la situații demne de romanele lui Kafka: oameni scoși duminică din bi serică sau din case doar cu ce aveau pe ei și puși să jure, în plină stradă, pe capota mașinilor anchetatorilor, cu mâna pe Sfânta Biblie că au fost într-adevăr la vot. Astfel s-a ajuns ca unii oameni, speriați de încrâncenarea anchetatorilor, să nu mai recunoască faptul că au votat, deși fuseseră la vot”, se arată în comunicat.
Reprezentanții USL consideră că nu e normal și nici legal ca astfel de lucruri să se întâmple în țara noastră. „Tocmai de aceea, oamenii, deși unii dintre ei încă speriați, au spus cât se poate de clar că își doresc din tot sufletul ca USL să câștige alegerile din 9 decembrie 2012. Iar dacă pentru aceasta va fi nevoie și de votul lor, își vor învinge temerile și se vor prezenta la urne pentru a vota Laurențiu Å¢igăeru Roșca la Camera Deputaților și Cristian Dumitrescu la Senat!”, precizează comunicatul de presă.