Elevii din mediul rural, pasionați de calculatoare și cifre, participă în această perioadă la Concursul de Matematică și Informatică pentru Elevii din Mediul Rural. Concursul se desfășoară în trei etape, în octombrie-noiembrie derulându-se faza locală.
Faza zonală a concursului este programată să aibă loc sâmbătă, 24 noiembrie. Competiția celor mai buni copii din mediul rural la matematică și informatică se va încheia în perioada 1 – 5 aprilie, cu etapa județeană.
Pentru faza zonală și faza județeană subiectele sunt elaborate de comisia județeană, din care fac parte inspectorul școlar general adjunct, doi vicepreședinți, în persoanele inspectorilor de matematică și informatică, și membri, reprezentați de profesori de matematică și TIC. Centrele zonale de concurs sunt la Åcoala de Arte și Meserii Homocea, Åcoala cu clasele I-VIII Vidra, Åcoala cu clasele I-VIII „Åtefan cel Mare și Sfânt” Suraia, Grup Åcolar „Grigore Gheba” Dumitrești – Åcoala cu clasele I-VIII Bordești și Åcoala cu clasele I-VIII Străoane. De asemenea, centrul județean de concurs este la Liceul Teoretic „Emil Botta” Adjud.
Concursul de Matematică și Informatică pentru Elevii din Mediul Rural are drept obiectiv general dezvoltarea competențelor în matematică, a competențelor de bază în științe și tehnologie și a competențelor digitale în învățământul gimnazial, în vederea exprimării unui mod de gândire creativ în structurarea și rezolvarea problemelor și pentru formarea obișnuințelor de a recurge la concepte și metode matematice-informatice specifice în abordarea unei varietăți de probleme.