Vasile Oană, bărbatul din Rîșnov, județul Brașov, acuzat că și-a sugrumat iubita, își așteaptă pedeapsa. Ieri dosarul său a rămas în pronunțare, chiar de la primul termen de judecată, după ce inculpatul a ales să recunoască fapta și să se judece în baza probelor administrate la urmărirea penală. În acest caz, Vasile va putea obține o pedeapsă redusă cu o treime.
În fața instanței de judecată, acesta a ținut nu numai să recunoască fapta, dar și să explice cum de a ajuns în această situație. Inculpatul a fost de acord să plătească celor trei copii ai victimei o prestație periodică de 300 de lei lunar, până la majorat. Copiii și reprezentantul legal al acestora, respectiv celălalt iubit al victimei, nu au fost prezenți la proces, deși au fost legal citați. Cauza lor a fost însă susținută de procurorul de ședință, care a pledat ca fiii victimei să primească despăgubirile ce li se cuvin, având în vedere că au rămas fără sprijinul matern.
Avocatul inculpatului a adus la cunoștința instanței motivul pentru care acesta și-a atacat iubita. Apărătorul a susținut că Vasile, determinat de femeie, și-a vândut casa de la Rîșnov și a plătit fostului concubin al victimei suma de 5.000 de euro, contravaloarea casei în care locuia victima. Vroia să locuiască împreună cu iubita sa, numai că femeia s-a răzgândit și i-ar fi spus că vrea să se întoarcă la fostul iubit. „Îmi pare rău pentru fapta săvârșită. Am comis fapta în urma unor împrejurări nefaste. Prostia din capul meu, că am iubit-o mult. A fost un moment de furie, sunt un om cu capul pe umeri, nu am urmărit să o omor. Aș vrea ca concubinul ei să recunoască suma de 5.000 de euro pe care i-am dat-o, pentru ca aceasta să rămână copiilor. Ei au pus la cale să mă tragă în capcană”, a fost ultimul cuvânt al inculpatului. Judecătorul a decis să amâne pronunțarea în acest dosar.
Fapta s-a petrecut în seara zilei de 15 iulie, în locuința iubitei lui Vasile, din Tănăsoaia. În jurul orei 23.30, în urma discuțiilor aprinse, bărbatul a sugrumat-o pe femeie.