Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Focşaniul are două sirene electronice noi pentru alarmarea populaţiei


   Focșănenii pot fi alarmați cores punzător în caz de situații de urgență.  Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al municipiului Focșani a achizițio nat de curând două noi sirene electronice, care au fost instalate pe clădirea Electrica și pe blocul L1 din cartierul Sud.
   Ieri, între orele 11.00 și 13.00, au avut loc probele tehnice pentru verificarea sirenelor de alarmare din Focșani. „Probele au mers bine, sirenele sunt compatibile cu sistemele existente și au fost introduse în sistem cu celelalte două sirene care există deja în Focșani, pe Casa de Cultură și pe clădirea Direcției de Dezvoltare. Acestea sunt coordonate de la pupitrul de comandă al Comitetului Local pentru Situații de Urgență al municipiului Focșani”, ne-a declarat Nicolae Georgian, șeful Serviciului pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Focșani.
   Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Focșani intenționează să achiziționeze și alte sirene, pentru a acoperi gradul de audibilitate la nivelul municipiului.
   Tot în cursul zilei de ieri, CLSU Focșani, împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea, a organizat trei puncte de informare preventivă în domeniul situațiilor de urgență, în centrele comerciale Carrefour, Kaufland și Zanfir Sud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?