Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Pastia: „Am renunţat din motive de sănătate“


   Antrenorul principal al echipei de fotbal CSM Focșani, Aurel Pastia a declarat ieri că motivele care l-au determinat să-și înainteze demisia din funcția de tehnician au fost din cauza stării de sănătate precare. „Am avut discuții cu cei din jurul meu și am decis să mă retrag de la echipă. Am renunțat din motive de sănătate, acesta este adevărul. Doresc multă baftă echipei CSM Focșani în acest campionat și pe viitor, să ajungă acolo unde îi este locul, în primele două ligi ale țării”, a spus Aurel Pastia. Acesta a stat pe banca echipei focșănene din anul 1983, atunci când a renunțat la cariera de jucător. „Din anul 1976 nu am părăsit stadionul „Milcovul” niciodată. Sper din tot sufletul ca fotbalul din Focșani să-și revină și să fie din nou în prim-plan. Pentru asta trebuie investiții serioase și stabile”, a mai spus Pastia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?