Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Chiriaşii şi cei care deţin locuinţe în comodat pot beneficia de subvenţii la căldură


   Persoanele care locuiesc cu chirie sau au contracte de comodat pentru locuința în care locuiesc pot depune dosare pentru acordarea subvenției la încălzire. Contractele de închiriere trebuie să fie înregistrate la Direcția Finanțelor Publice pentru a fi recunoscute. „Aceste reglementări au venit la noi de la Agenția Județeană pentru Intervenții și Prestații Sociale. Există niște norme de aplicare în care este prevăzut faptul că persoanele care locuiesc în chirie sau cele care dețin contract de comodat pot beneficia de subvenție”, ne-a declarat Anca Bratu, inspector la Serviciul Public Local de Asistență Socială (SPLAS) Focșani.
   Până în prezent, societatea de termoficare a municipiului a primit de la abonații săi circa 1.600 de formulare completate pentru acordarea ajutorului de căldură din această iarnă. SC ENET SA a distribuit 10.000 de astfel de cereri, începând cu data de 15 octombrie. Cei care depun un astfel de formular până pe data de 20 noiembrie, vor beneficia de ajutor și pentru luna în curs. Cel puțin 60% dintre beneficiarii ajutorului de căldură vor fi verificați dacă au completat declarațiile pe propria răspundere conform cu realitatea.  Toți cei care vor depune cereri pentru ajutoarele de căldură vor fi verificați pe parcursul anului 2013, de către reprezentanții SPLAS, din cadrul Primăriei Munici¬ piului Focșani.
   De la această instituție, până la această dată, au fost solicitate 300 de formulare pentru acordarea ajutorului de încălzire pentru persoanele care folosesc combustibil solid, respectiv lemne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?