Elevii Liceului Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu au răspuns, zilele trecute, chestionarului aplicat de membrii Comisiei de Evaluare și Asigurare a Calității din cadrul unității de învățământ. Astfel, liceenii, în calitate de beneficiari direcți în raport cu servi-ciul educațional administrat și oferit de Liceul „Ioan Slavici”, au trebuit să-și exprime părerile cu privire la aspecte precum pregătirea și implicarea cadrelor didactice în procesul educativ, condițiile în care se desfășoară acesta sau baza materială existentă.
În perioada 10-16 noiembrie, un chestionar asemănător va fi aplicat și părinților, în calitate de beneficiari indirecți în raport cu serviciul educațional administrat de unitatea de învățământ.
Procedura chestionarelor este inclusă în activitatea de autoevaluare desfășurată de Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității, în urma căreia instituția școlară poate aprecia care este propriul său nivel de performanță, la un moment dat, și ce măsuri pot fi luate pentru optimizarea și dezvoltarea lui.