Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Pacienţii îşi pot verifica medicii


   Persoanele asigurate pot afla dacă medicii care îi au în evidență au raportat servicii medicale în cazul lor sau nu, într-o anumită perioadă de timp. În baza unor cereri scrise, datate și semnate, reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea vor verifica furnizorii de servicii medicale prin intermediul codului numeric personal al asiguraților. „Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea informează asigurații cu privire la dreptul acestora de a solicita verificarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale de care au beneficiat într-un anumit interval de timp. Pentru a intra în posesia acestor informații, persoana asigurată va depune la sediul Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea o cerere scrisă, datată și semnată. De asemenea, facem precizarea că în momentul furnizării informațiilor, vor fi respectate toate normele cu privire la păstrarea confidențialității datelor cu caracter personal”, ne-a declarat Iustina Papuc, purtător de cuvânt al instituției.
   Necesitatea efectuării unor astfel de verificări a apărut după ce la nivel național au fost raportate fraude, comise de medici și farmaciști.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?