Medicul infecționist Beatrice Bălan a dat în judecată Spitalul Județean de Urgență Focșani. Doctorița a fost concediată disciplinar la începutul lunii trecute, decizia fiind luată de comitetul director al unității me-dicale, după ce împotriva sa au fost depuse mai multe referate, de cadre medicale din cadrul Secției de Boli Infecțioase. Medicul Bălan a contestat decizia la Tribunalul Vrancea, primul termen în acest proces fiind pe 13 noiembrie. „Este un abuz al managerului. Eu am depus plângere la Parchet, de abuz în serviciu. Eu sunt un medic bun, care am fost mereu hărțuită de manager cu clica lui de nonvalori”, ne-a spus medicul Bălan, la momentul demiterii sale.
Potrivit deciziei de concediere disciplinară, semnată de managerul Spitalului Județean, medicul Nicolae Moise, doctorița ar fi agresat fizic și verbal, în luna septembrie, un medic și o infirmieră de la Secția de Boli Infecțioase. „Prin referatul nr. 12288/17.09.2012, întocmit de d-na Bara Hajnal Maria-infirmieră în Secția de Boli Infecțioase, se aduce la cunoștința angajatorului faptul că d-na doctor Bălan Beatrice, medic primar în Secția de Boli Infecțioase, a venit în data de 16.09.2012 în secție și i-a adresat vorbe jignitoare infirmierei Bara Hajnal Maria, reproșându-i că nu a dat de mâncare la câinii vagabonzi din curtea spitalului. Când aceasta din urmă i-a răspuns că nu intră în atribuțiile ei hrănirea câinilor, d-na doctor Bălan Beatrice a amenințat-o că o va da afară din serviciu, incident în urma căruia infirmiera a fost nevoită să se prezinte la Unitatea de Primire Urgențe cu puseu de tahicardie sinusală. Prin referatul nr. 12287/17.09.2012 întocmit de d-na dr. Vasilache Mădălina- medic în Secția de Boli Infecțioase, aduce la cunoștința angajatorului că în aceeași zi, d-na doctor Bălan Beatrice a agresat-o fizic, în Secția de Boli Infecțioase”, se arată în decizia de concediere disciplinară semnată de doctorul Moise.
Medicul Beatrice Bălan a mai fost concediat și în 2006, dar instanța i-a dat câștig de cauză, doctorița fiind reintegrată în muncă.