Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Barack Obama, reales în funcţia de preşedinte al SUA


   Barack Obama a fost reales marți, președinte al SUA. El este al 44-lea președinte al Statelor Unite și primul afroamerican aflat la conducerea primei puteri mondiale. După 1945, un singur democrat a fost ales de două ori la conducerea Statelor Unite, și anume Bill Clinton, într-o situație economică mult mai bună decât cea actuală, marcată de un nivel al șomajului de 7,9 la sută. Niciun președinte american nu a fost ales până în prezent atunci când rata șomajului depășea 7,2 la sută.
   Ales în 2008 pe baza unor sloganuri ca „speranță” și „schimbare”, Obama, în vârstă de 51 de ani, a reușit să convingă americanii că poate, mai bine decât adversarul său Mitt Romney, să îi conducă pe calea relansării economice în pofida celor patru ani de criză din care țara își revine cu dificultate. Interlocutorii săi vorbesc de un președinte rezervat, cerebral, dar și foarte competitiv, căruia nu-i place să piardă nici în politică, nici la baschet.
   Președintele SUA a postat mai multe mesaje pe rețelele de socializare, la scurt timp după realegerea sa. Cel mai important dintre ele este „Încă patru ani”, fiind însoțit de o fotografie a sa îmbrățișând-o pe soție, Michelle.
   Potrivit Buzzfeld, un site de Internet foarte popular în Statele Unite, acest mesaj a devenit cel mai popular din toate timpurile. Astfel, a luat locul unui mesaj al cântărețului Justin Bieber, erou al adolescenților în Statele Unite și în întreaga lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?