Ancheta în cazul accidentului de muncă produs marți, pe strada Anghel Saligny din Focșani, continuă. Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Vrancea, în acest caz a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Reamintim că marți, în jurul orei 10.00, un angajat al SC Vega 93, în timp ce desfășura lucrări la rețeaua de canalizare a municipiului Focșani, pe strada Anghel Saligny, a fost surprins de un mal de pământ și acoperit până la brâu. Colegii bărbatului, de 40 de ani, au cerut ajutorul pompierilor, care după aproximativ 20 de minute au reușit să-l scoată din pământ. Victima a fost preluată de un echipaj al ambulanței și dusă la spital pentru îngrijiri medicale. Ulterior, bărbatul a refuzat internarea.