Actul constitutiv de organizare și funcționare a societății DUSPI SERV SRL din Panciu, operatorul serviciilor publice de salubrizare, furnizare energie termică, transport local și iluminat stradal, a fost modificat. „Această modificare se referă la suplimentarea obiectului de activitate, prin introducerea unor coduri noi, la capitolul «Alte acti vități», în conformitate cu legislația agenților economici din rândul cărora fac parte și DUSPI SERV”, a precizat primarul Ion Petre.
Acesta a mai declarat că necesitatea executării unor lucrări de interes public ce nu au fost prevăzute inițial, la înființarea societății, în noiembrie 2010, a apărut pe parcursul desfășurării activității zilnice a acesteia.
Noile coduri ce vor fi introduse în Actul constitutiv de organizare și funcționare al societății DUSPI SERV SRL sunt corespunzătoare unor activități precum fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice; repararea articolelor fabricate din metal; repararea echipamentelor electronice și optice; lucrări de ipsoserie, tâmplărie, dulgherie, de pardosire și placare a pereților, de vopsitorie, zugrăveli și montări de geamuri, întreținere și reparare a autovehiculelor.