Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Soţ şi soţie, cercetaţi pentru proxenetism


   Două persoane din Focșani, de 42, respectiv 27 de ani, soț și soție, sunt  cercetate de polițiștii focșăneni și de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani pentru proxenetism. Alte trei persoane, printre care și două minore, sunt cercetate pentru prostituție. Polițiștii spun că cei doi soți, Silvia și Pe-trică C., le cereau celor trei fete, două în vârstă de 16 ani și cea de-a treia de 24 de ani, să se prostitueze, iar banii câștigați erau împărțiți.
   Cei doi soți, împotriva cărora s-a început urmărirea penală pentru pro-xenetism, au ajuns în atenția polițiștilor focșăneni vinerea trecută. Atunci, pro-xeneții și prostituatele au fost săltați de polițiștii de la Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Focșani și duși la poliție pentru audieri.
   Grupul era vizat de mai multă vreme de anchetatori, iar vinerea trecută a fost pusă la cale o acțiune cu efective mărite, pentru identificarea persoanelor care se ocupă cu proxenetismul, dar și a celor care se prostituează. De asemenea, în dimineața aceleiași zile, polițiștii au efectuat două percheziții, în două locații din Focșani, de unde au fost ridicate mai multe probe, care îi incriminează pe suspecți.
Oamenii legii ne-au precizat că cercetările continuă cu suspecții în stare de libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?