Premierul Victor Ponta a declarat, luni, referindu-se la programul de guvernare pe care îl va propune USL, că în 2012-2016 cotele diferențiate pentru cei cu venituri foarte mici pot scădea. „Cotele diferențiate în perioada 2012-2016 pentru cei cu venituri foarte mici pot scădea până la 8 și 12%, însă cota principală rămâne 16%”, a spus Ponta.
Întrebat dacă măsura aplicării TVA de 9% la alimente va fi inclusă în programul de guvernare, Ponta a răspuns afirmativ, el precizând că impactul bugetar al acestei măsuri trebuie negociat cu partenerii financiari internaționali. „Da, dar, după cum știți, în proiecul de buget pe 2013 impactul bugetar al acestei măsuri trebuie prezentat foarte clar și trebuie negociat cu partenerii noștri internaționali”, a spus Ponta.
El a arătat că, în conformitate cu studiile și evaluările pe care USL le-a făcut, pe termen scurt, respectiv în câteva luni, TVA diferențiată în procedura în care se emite factură de 24%, după care pe baza acelei facturi producătorul primește înapoi 15%, va scoate la fiscalizare piața neagră a producelor agricole, va încuraja producția internă și va sprijini mult investițiile în agricultură. „Prezint în fața colegilor programul de guvernare, pentru că sunt principalul responsabil, alături de domnul Chițoiu, și joi avem o prezentare oficială a programului pe care USL îl propune pentru perioada 2012-2016, de fapt până în 2019, pentru că, după cum știți, agenda noastră 2019 este o agendă pe termen lung”, a spus Ponta.