Laurențiu Å¢igăeru Roșca, propunerea USL Vrancea pentru Colegiul 5, arată, într-un comunicat de presă, că a intrat în cursa pentru Camera Deputaților pentru că, „la fel ca cei mai mulți dintre români”, a fost dezamăgit de guvernele celor de la PDL, „ascunși acum sub siglele ARD și PPDD”. „Cei care au fost la putere în ultimii ani au provocat doar haos și au transformat țara într-un câmp de luptă între toate categoriile sociale. Iată de ce îmi doresc să fac parte din echipa care va da o nouă față României. Vreau o Românie în care cei ce muncesc să fie respectați, iar clasa de mijloc să se dezvolte pentru că, din punct de vedere politic, aceasta constituie baza democrației și sursa fundamentală a participării. Alături de colegii din USL voi lucra pentru o economie sănătoasă, pentru o agricultură performantă, pentru un sistem educațional competitiv, pentru servicii medicale de înaltă calitate pentru români. Iar la acest capitol, nu fac un secret din faptul că voi întreprinde toate demersurile necesare redeschiderii spitalului de la Mărășești, închis abuziv de PDL”, se arată în comunicatul de presă.
Candidatul USL își exprimă bucuria de a-i avea în echipa sa pe toți primarii și viceprimarii social-democrați și liberali din Colegiul 5. „Au fost alături de mine și la lansarea candidaturii la Mărășești, când au arătat, încă o dată dacă mai era nevoie, că și la Vrancea, USL este o echipă puternică, pregătită și dornică să câștige alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. Vom câștiga bătălia electorală din Colegiul 5 pentru ceea ce comunitățile pe care le repre-zintă pot deveni, pentru ceea ce înseamnă acest Colegiu pentru Vrancea și, nu în ultimul rând, pentru ceea ce poate reprezenta Vrancea pentru România”, arată Laurențiu Å¢igăeru Roșca.