Madonna a fost fluierată de o parte dintre spectatorii prezenți la concertul pe care l-a susținut la New Orleans, după ce artista americană a îndemnat publicul să voteze pentru Barack Obama la apropiatele alegeri prezidențiale din SUA, din 6 noiembrie. După anunțul făcut de cântăreață, unii dintre spectatori au plecat de la acel concert, ce face parte din turneul mondial al artistei, intitulat „MDNA Tour”.
Într-o pauză dintre două piese, Madonna s-a adresat publicului: „Cine are drept de vot? Nu-mi pasă cu cine votați, atât timp cât votați pentru Obama”. Acest anunț a fost întâmpinat cu fluierături din partea publicului, ceea ce a determinat-o pe cântăreața americană să adauge: „Serios, nu-mi pasă cu cine votați. Nu considerați acest privilegiu ca pe ceva ce vă este oferit în mod automat. Mergeți la vot!”.
Madonna este renumită și pentru faptul că nu ezită să își exprime opiniile în public. Unii dintre fanii ei din statul Colorado, încă afectați de masacrul comis într-un cinematograf din orașul Aurora, s-au plâns de faptul că artista a folosit o armă falsă, pe scenă, pentru „a împușca” un lunetist mascat, în timpul unui concert pe care diva pop l-a susținut recent în orașul Denver. Cel mai recent turneu mondial al Madonnei nu a fost de la început lipsit de controverse. În Franța, de exemplu, aceasta a declanșat o polemică cu Frontul Național (FN), după ce, în videoclipul original al piesei „Nobody knows me”, a afișat o svastică suprapusă chipului lui Marine Le Pen, liderul partidului de extremă dreaptă (FN).
În alte concerte, artista a ales să își scrie pe corp diferite mesaje sau chiar să se dezbrace, fiind aspru criticată de presă și de colegi de breaslă, printre care și Elton John care a numit-o „o stripteuză de bâlci”.