Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

VIDEO şi GALERIE FOTO: Depozit de muniție, descoperit într-o gospodărie din Bordeasca Veche


   O familie din localitatea Bordeasca Veche, comuna Tătăranu, a avut o surpriză de proporții, ieri. În timp ce săpa o groapă pentru a amenaja un beci, capul familiei a găsit un depozit de muniție, îngropat în pământ. Omul a sistat lucrările și a chemat pompierii, realizând pericolul care îi paște pe el și membrii familiei sale.
   În urma sesizării, echipa pirotehnică din cadrul ISU Vrancea s-a deplasat imediat la fața locului. Specialiștii pirotehniști au identificat mai multe mine antipersonal. Zona a fost cercetată cu detectorul de metale, iar pirotehniștii au făcut săpături, scoțând la lumină alte 38 de elemente de muniție neexplodate. Acestea provin din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și deși sunt în stare avansată de coroziune, sunt încă active.
   Muniția a fost ridicată și transportată în condiții de siguranță la depozitul special amenajat pentru a fi distrusă. „Având în vedere pericolul la care se expun cetățenii în momentul descoperirii acestor elemente de muniție, reamintim principalele aspecte privind modul de comportare în aceste cazuri. Astfel, la descoperirea elementelor de muniție neexplodată, este interzisă: atingerea munițiilor cu mâna sau cu alte obiecte; ridicarea, transportul și introducerea acestora în încăperi sau locuințe; comercializarea; lovirea sau mișcarea; introducerea în foc; topirea sau tăierea cu fierăstrăul. De asemenea, este interzisă  folosirea munițiilor pentru improvizarea diverselor unelte; utilizarea pulberilor și explozivilor provenite din muniții în scopuri artizanale; demontarea de la muniții a focoaselor sau a altor elemente componente; folosirea pentru joacă, de către copii, a elementelor de muniție. Atenție! Neutralizarea și distrugerea munițiilor se execută numai de către specialiștii pirotehniști, care au pregătirea și dotarea necesară pentru această misiune periculoasă”, a explicat locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?