Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Trei cutremure în 24 de ore


   Trei cutremure s-au produs în Vrancea în 24 de ore. Primul seism s-a produs joi dimineață, la ora 8.39, la o adâncime de 133 de kilometri. Seismul a avut o magnitudine de 3,1 grade pe scara Richter și nu s-a resimțit în rândul populației.
   Tot joi, în Vrancea s-a mai produs un cutremur. Seismul cu magnitudinea de 3,8 grade pe scara Richter s-a produs la ora 23.53, la o adâncime de 120 de kilometri.
   În noaptea de joi spre vineri, la ora 2.39, Vrancea s-a cutremurat din nou. Seismul a avut o magnitudine de 3,2 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 108 kilometri.
De la începutul acestei luni și până ieri, în Vrancea s-au produs 17 cutremure, cel mai mare având o magnitudine de 4,2 grade pe scara Richter și s-a produs pe data de 1 octombrie.
   Specialiștii în domeniu spun că este posibil  să vină un cutremur mare în 2012. Zona Vrancea este încărcată tectonic. Mircea Radulian, directorul științific al INFP, a declarat  că pentru un seism de peste 7 pe scara Richter ar trebui să fim pregătiți tot timpul și asta pentru că zona Vrancea este destul de activă.
   Directorul Institutului Național pentru Fizica Pământului, a declarat că este posibil oricând să ne confruntăm cu un cutremur mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?