Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

VIDEO şi GALERIE FOTO: Şcoala din Motnău arată ca… după război


Elevii Åžcolii din Motnău, comuna Dumitrești, sunt nevoiți să învețe în condiții improprii deși, teoretic, în această unitate de învățământ s-au investit peste 100 mii lei pentru efectuarea de lucrări de reabilitare, începute în 2009. În realitate însă, au fost văruiți pereții și s-a pus gresie pe hol. În continuare, elevii își fac nevoile în WC-ul din curtea școlii.

   Potrivit proiectului de reabilitare, două clase ar fi urmat să fie transformate în toalete moderne, situate în incinta școlii. Însă, constructorii nu au turnat decât șapa de ciment, pentru că montarea propriu-zisă a toaletelor nu s-a mai făcut nici până în prezent. Încăperile s-au transformat totuși, în depozite de gresie, faianță, vase de toaletă și chiuvete.
   Chiar dacă nu se văd cu ochiul liber, reprezentantul firmei de construcții susține că s-au efectuat lucrări de „mare importanță”. Spre exemplu, holurile au fost pavate cu gresie, pereții au fost văruiți, iar instalația electrică înlocuită. Explicațiile acestora nu le fac traiul mai ușor elevilor, care, în continuare, sunt nevoiți să-și facă nevoile în toaleta din curte. Constructorul spune că au apărut multe lucrări neprevăzute, iar banii alocați au fost epuizați rapid. „Eu sunt de partea beneficiarului. Acum arată urât, pentru că au trecut atâția ani. Atunci s-a schimbat instalația electrică, s-au introdus instalația de apă, a fost gletuit holul, dar și clasele. O parte dintre materiale sunt acolo, iar dacă s-ar fi găsit și restul de bani, de 30 mii de lei, s-ar fi putut termina lucrarea”, spune Marin Câmpeanu, diriginte de șantier.
   Între timp, firma de construcții care a efectuat lucrări la Åžcoala Motnău a intrat în faliment, prin urmare nu se știe cine va răspunde, vorba aceea „prinde orbul, scoate-i ochii”. În mod normal, pentru calitatea lucrărilor răspunde dirigintele de șantier, însă Marin Câmpeanu nu face altceva decât să găsească scuze și să invoce lipsa banilor.

Lucrări nefinalizate nici pe jumătate
 
   Primarul se declară nemulțumit de modul în care constructorul a cheltuit fondurile alocate pentru reabilitarea școlii. Edilul Petrică Dogaru spune că astfel de probleme sunt în mai multe unități de învățământ din județ, lucrările fiind sistate după ce fosta guvernare pedelistă a refuzat să aloce fonduri pentru terminarea lucrărilor. „Banii s-au folosit într-o proporție fantastică de neînțeles. Aceste investiții sunt făcute sub marca fostei conduceri a comunei. S-a întâmplat cu școlile, la fel cum s-a modernizat și baza sportivă. Vreau să spun că arăta mai bine înainte să înceapă reabilitarea. Chiar dacă s-au folosit atâția bani, arată sinistru. Acum am recomandat managerilor unității de învățământ să acționeze în instanță pentru a recupera banii ori pentru a fi continuate lucrările”, a spus primarul comunei Dumitrești.

Bani risipiți pe nimic
 
   Actualul director adjunct al Liceului Teoretic „Grigore Gheba” din Dumitrești, Durel Găloiu, care coordonează unitățile de învățământ din comună, susține că banii alocați atât școlii din Găloești cât și celei din Motnău au fost risipiți de constructori. Ambele unități de învățământ arată jalnic, deși au fost alocate sume importante, care ar fi trebuit să acopere o parte importantă din lucrări.
   Găloiu afirmă că vinovați sunt și cei care s-au perindat la conducerea liceului, care s-au făcut că nu văd cum sunt risipiți banii de către constructor. „În 2008 a existat un contract pentru amenajarea școlilor din mediul rural. De la noi au intrat în reabilitare Åžcoala Găloești și Åžcoala Motnău. La Găloești a fost alocată suma de 98 mii lei, iar la Åžcoala Motnău s-au alocat 110 mii lei. Trebuiau realizate proiecte și realizată licitația. În august 2008 mi-am dat demisia și de operațiuni s-au ocupat cei doi directori de atunci. Părerea mea este că din cei 110 mii lei, dar și din cei 98 mii lei ce au fost alocați pentru cele două școli, trebuia să se facă mult mai mult decât ceea ce există în realitate. Eu pot doar să intuiesc ce s-a întâmplat. Directorii care s-au perindat din 2009, dacă au constatat că nu s-a făcut nimic, aveau obligația să dea în judecată firma de construcții”, a declarat Durel Găloiu.
   Nemulțumit de situație pare a fi și directorul Liceului Teoretic din Dumitrești. „La orice lucrare există un diriginte de șantier, care confirmă lucrările respective. Dirigintele stabilește dacă s-a efectuat sau nu acea lucrare. Trebuia să fie executată o recompartimentare a școlii, grup sanitar. Lucrările nu s-au terminat la nici o școală. Nu am fost mulțumit de lucrări, dar am așteptat o realocare de fonduri pentru că nu s-au plătit toate lucrările. Ei au făcut cât a semnat dirigintele de șantier”, a spus directorul Sorinel Stănilă. 

Condiții de studiu improprii, părinți nemulțumiți

   Cadrele didactice de la Åžcoala Motnău sunt și ele nemulțumite de cum  și-a făcut treaba constructorul, iar părinții se plâng mereu și cer ca problema să fie rezolvată cât mai curând. În clasele unde, teoretic, ar fi trebuit să fie amenajate toaletele sunt depozitate cutii cu gresie și faianță și există riscul ca elevii să se accidenteze.
   Învățătoarea Cristina Liscănoiu spune că ar fi trebuit realizate alte lucrări cu fondurile alocate, fără a se crea acest disconfort. „Situația este așa cum o vedeți. Noi am atenționat copiii să nu intre în spațiile respective. I-am instruit, dar sunt copii care se mai pot îmbrânci, se pot juca cu acele plăci de faianță. Sperăm ca lucrările care au fost începute să fie finalizate într-un fel sau altul. Necesitățile școlii erau altele și nu în ce s-a investit. O sală de clasă cu geam termopan, cu parchet, cu o ușă schimbată ar fi fost mai mult de folos pentru copii și părinți. Ca să nu mai spun că toaletele acelea începute nu sunt de folos nimănui. Părinții și ei sunt nemulțumiți de ce s-a întâmplat. Sper ca cei care au făcut aceste lucruri deloc bune să dea socoteală”, a spus învățătoarea.
   Imaginea dezolantă lăsată în urmă de muncitori a stârnit revolta părinților, care spun că trebuie făcut ceva și încă rapid pentru a fi remediată situația. „Este un dezastru în școală. Au început lucrări de modernizare și au fost lăsate de izbeliște. Din atâția bani care au fost luați ce s-a făcut? Nimic, nimic. Copiii merg la toaleta din curte, iar de spălat se spală pe mâini la lighean, ca în trecut. S-au mâncat mulți bani și nu se văd pe ce. Åži fostul primar este vinovat, pentru că nu s-a implicat deloc”, a spus mămica unui elev.
   În toamna aceasta, elevii din satul Trestia trebuiau să învețe și ei la Åžcoala Motnău, dar condițiile grele i-au determinat pe părinți să nu își mai lase copiii aici. Astfel, în acest an școlar, ei vor învăța în satul natal, dar de anul viitor se speră că vor reveni la Școala Motnău. 

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?