Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Românii nu învaţă pe tot parcursul vieţii


   Românii nu se omoară cu învățătura. Aceasta este concluzia unui raport, publicat recent de Comisia Europeana, în care se arată că Romania se afla pe  penultimul loc în Uniunea Europeană în privința participării adulților la educație pe tot parcursul vieții. De departe, cei mai motivați europeni în a reveni la cursuri sunt danezii, finlandezii și suedezii.
   Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, a declarat că în anul 2010, 1,6 dintre românii adulți învățau lucruri noi. În 2011 și 2012, procentul a scăzut la 1,5. Parlamentarul a arătat că potrivit obiectivelor stabilitate la nivelul Uniunii Europene, până în anul 2020 ponderea adulților cu vârste între 25-64 de ani care participă la programe de învățare pe tot parcursul vieții ar trebui să ajungă la 15%. „Consider că cele mai importante aspecte ce trebuie avute în vedere pentru determinarea adulților să se pregătească pe tot parcursul vieții țin de mentalitate și de cultura muncii în România.O explicație ar fi asocierea modelelor de succes social nu cu știința de carte și cu școala, ci cu abilitatea de a fi șmecher sau de a atrage atenția cu orice chip. Sunt slabe speranțe ca cineva să se întoarcă spre carte, atâta timp cât promovarea socială s-a tabloidizat!”, este de părere deputatul social-democrat Angel Tîlvăr. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?