GALERIE FOTO: Mobilier pentru păpuşi la Târgul Meşterilor Populari

2
4522


   Printre standurile cu marame și catrințe, oale de lut, măști, ceramică, sculpturi în lemn și alte obiecte artizanale, albastrul unui stand atrage atenția vizitatorilor Târgului Meșterilor Populari. Pe măsură ce te apropii, miniaturalele piese de mobilier, viu colorate, te transpun direct în starea fără vârstă a copilăriei. Åži mai că-ți vine să cotrobăi prin tine însuți, să ștergi de praf amintirile, să scoți din sertarele sufletului păpușile și ursuleții de pluș cu care ai crescut, și să le așezi direct în bucătărioara albastră, cu dulăpior, scăunele și măsuță din lemn, pe care o mână măiastră a așternut, împletite-n culori jucăușe, mulțime de flori. În cutiuțele meșterite cu dichis mai că te-aștepți să regăsești, pitiți, spiridușii poveștilor. Iar în apa limpede a oglinjoarei montate deasupra măsuței de toaletă, copilul ce încă mai trăiește în tine poate zări chipul inocent al Albei ca Zăpada, rămasă până în ziua de azi „cea mai frumoasă din țară”…

   Dacă nu credeți, dați fuga și vedeți! Odată ajunși la standul Benoniei Vlăjie, venită tocmai din Sibiu ca să aducă originalitate și culoare Târgului Meșterilor Populari din acest an, veți putea admira nu doar delicatul mobilier pentru păpuși, ci și multe alte obiecte încântătoare, făcute de mâna sa, prin puterea propriului talent. De profesie artist plastic și restaurator, Benonia a adus în urbea noastră nu numai sufragerii și dormitoare pentru protejații neînsuflețiți ai piticoților, ci și linguri ornamentale, cuiere făcute din spătare de scaune vechi, farfurii din lemn, de toate mărimile, și cutiuțe în care se pot păstra bijuterii sau orice altceva dorește viitorul  posesor. Delicate și vesel colorate, ele zâmbesc trecătorilor, înveselindu-le sufletul.
   „Toate sunt făcute din lemn de tei. Eu sunt restaurator și pictor, restaurez mobilă de 30 de ani și păstrez aceeași tehnică și în realizarea obiectelor pe care le aduc la târguri. În pictarea acestora păstrez motivele săsești și adaptez întotdeauna pictura la forma lemnului. Tehnica folosită este cea tradițională și anume tempera vernisată în ceară. Niciun obiect nu este lăcuit cu produse industriale obișnuite, de aceea au matizarea aceasta care dă impresia de vechi. Lucrez cu rășini pe care le folosesc și la restaurarea mobilelor… Realizarea acestor obiecte îți ia ceva timp și cere migală, iar munca nu este niciodată plătită, mai ales când o faci cu pasiune și suflet… Sunt oameni care știu și apreciază, cu atât mai mult cu cât este bine știut că în această meserie toate obiectele sunt unicat, niciodată nu poți face un obiect la fel ca altul”, a explicat Benonia.
    Femeia spune că a participat la toate târgurile cu specific la care a primit invitații și a observat că cele mai cumpărate lucruri sunt jucăriile din lemn și mobilierul pentru păpuși. Poate din pricina prețului – 150 lei mobilierul de sufragerie de exemplu – sau poate pentru că așa își doresc copiii, foarte rar se găsesc, însă, cumpărători pentru un set întreg. „Oamenii cumpără pe bucăți, ba un scaun, ba un dulă-pior, ba patul și tot așa. Åži atunci trebuie să le înlocuiesc pe cele ce lipsesc. Dar trebuie să te adaptezi pieței și mă bucur că miniaturile mele au căutare. Casetele le vând cu până la 60 de lei bucata, în funcție de mărime, farfuriile pornesc de la 15 lei și ajung până la 100 de lei, tot în funcție de dimensiune, dar și de complexitatea modelului”, a detaliat Benonia.
   Chiar dacă unora le par scumpe, mobilierul în miniatură creat de restauratoarea sibiancă precum și celelalte obiecte din lemn realizate de ea sunt extrem de plăcute la privit, la atingere. Åži asta pentru că, așa cum spune ea însăși, lemnul este cald, are viață, iar a te folosi de el înseamnă o continuă provocare. Indiferent că faci din lemn lucruri mai mari sau mai mici, ca să-ți iasă la final o operă de artă trebuie să înveți să-l cunoști și să-i dai ceea ce îți cere. Stând de vorbă cu ea, realizezi că Benonia reușește asta cu succes prin bucuria de a face ceea ce îi place, bucuria de a crea. Iar satisfacția nu vine doar din reușita materială, ci mai ales din fericirea de a le oferi și altora clipe de bucurie atunci când îi privesc lucrările.

Din icoane vechi, icoane noi, pe fundal de coji de ou

   La standul Benoniei mai pot fi admirate și icoane cumva altfel decât cele pe care le întâlnim în mod obișnuit. Artista povestește că cele pictate pe lemn le-a găsit demult, într-un pod și a observat că au modele diferite de ce cunoștea până atunci. După o vreme, s-a hotărât să le restaureze și a reușit ca originalitatea lor să rezide nu doar din tușa sigură, dar plină de finețe sufletească, ce creează imaginea, ci și din ineditul materialului folosit pentru fundal: coji de ou! „Fiica mea a venit cu ideea de a face ceva care să diferențieze icoanele mele de cele ce se găsesc pe piață. Mi-a zis, fă ceva, lipește scoici, ceva, care să le personalizeze. Åži atunci mi-a venit ideea cu cojile de ou. Reușita acestei tehnici depinde de liantul pe care-l folosești, cojile de ou sunt foarte fragile și trebuie să ai grijă atât să rămână la dimensiunea pe care o dorești cât și să rămână lipite și întărite astfel încât să nu ajungă omul cu ele acasă și să se trezească că i se desprind părți din fundal. Am încercat și mă bucur că am reușit”, spune Beno-nia.
    În afară de aceste icoane speciale, expuse pe peretele din stuf al standului, pictorița a mai expus și alte iconițe pictate de ea pe lemn și montate pe mici șevalete. Nici culorile cu care a realizat figurile de sfinți pe pietre de râu nu te pot lăsa indiferent, invitându-te la meditație: așa cum pietrele rămân, când apa trece, și credința trebuie să dăinuie în inima omului, peste timp…

Din dragoste pentru frumos

   Ca oricare dintre noi, și Benonia trebuie să facă față crizei și prețurilor tot mai mari. Astfel, artistul din ea a trebuit să se adapteze mersului vremurilor și recunoaște că își pune talentul în slujba realizării unor lucruri necesare celor ce apelează la serviciile ei. „Pictez camere pentru copii, vopsesc sau pictez pereți și diverse obiecte de mobilier așa cum le solicită clientul. Munca de restaurare deși solicitantă, este foarte frumoasă, iar aceasta ca și celelalte obiecte pe care le realizez le fac cu și din pasiune. Am avut și expoziții de pictură atât în țară cât și în Europa și în State, dar asta nu mă împiedică să fac și lucruri din care să câștig bani, cum sunt cele amintite. Numai când nu vrei, nu faci”, a spus, zâmbind, Benonia.
   Pur și simplu, nu poți să nu realizezi că această femeie, dincolo de tot zbuciumul cotidian, face parte dintre acei oameni care iubesc frumosul. Dintre cei care speră că astfel pot avea influență asupra celor din jur. Fiindcă indiferent cum va fi mersul de acum înainte al societății noastre de consum, vor rămâne mereu oameni care să se bucure că pot privi un obiect care nu e doar funcțional, ci și frumos: un tablou, o oglindă, o piesă de mobilier reală sau miniaturală care să le aducă măcar câteva clipe de încântare, de mulțumire și liniște sufletească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here