Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834
Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834

Video și GALERIE FOTO: Festivalul Bachus este „emblema Vrancei, este mândria noastră“


 


   Președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, a dat cep la butoiul cu vin produs în 2012, momentul inaugural al celei de-a XX-a ediții a Festivalului Internațional al Viei și Vinului – Bachus 2012. Alături de șeful administrației județene s-a aflat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care i-a felicitat pe viticultorii vrânceni pentru producția de calitate obținută în acest an extrem de secetos. „Astăzi, în Piața Unirii din Focșani, sub prestație de jurământ vă spun că voi face, împreună cu ministrul Agriculturii, cu Guvernul Victor Ponta, tot ceea ce stă în puterile noastre ca viața viticultorilor să devină una mai bună”, a declarat Marian Oprișan, precizând că în perioada imediat următoare va avea loc o întâlnire, la București cu viticultorii din țară pentru a găsi soluții concrete la problemele din acest sector de activitate. După deschiderea oficială a Festivalului a urmat o vizită la standurile producătorilor de vinuri care au venit la Focșani. La final, ministrul Agriculturii s-a declarat încântat de calitatea excelentă a vinurilor care se produc în Vrancea și care trebuie promovate în străinătate.

   Președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, a dat cep la butoiul cu vin produs în 2012 și a deschis cele patru zile de petrecere din Piața Unirii din Focșani. Ceremonia de deschidere a început cu doi somelieri profesioniști care l-au îmbiat pe Marian Oprișan cu un vin mai vechi însă acesta le-a spus că preferă un vin de Vrancea, un vin din 2012. Alături de șeful administrației județene, pe scenă s-a aflat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, venit special la Focșani pentru a asista la această sărbătoare a viticulturii vrâncene. „Am venit astă seară împreună cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, cu colegii noștri parlamentari de Vrancea care au fost alături în ultimii ani în războiul pe care l-am dus permanent cu aceia care v-au făcut să sufe-riți. Din fericire, aceia nu mai sunt la putere decât pe jumătate. Acest Festival al Viei și Vinului este emblema Vrancei, este mândria noastră. Este o manifestare de referință pentru România”, a afirmat președintele Consiliului Județean, Ma-rian Oprișan.
   Åžeful administrației județene le-a mulțumit vrâncenilor pentru munca și sacrificiile depuse timp de un an de zile și le-a promis viticultorilor că, alături de Guvernul Ponta, vor fi depuse toate eforturile pentru ca viața lor să devină una mai bună. Marian Oprișan a precizat că în perioada următoare va avea loc o întâlnire, la București, cu viticultori din România pentru a discuta problemele din acest sector de activitate. Una dintre soluții, a afirmat președintele Consiliului Județean, este realizarea de proiecte din fonduri europene pentru promovarea vinurilor din România pe piețele din străinătate. „Guvernele trecute i-au făcut pe viticultori să sufere. Astăzi, în Piața Unirii din Focșani, sub prestație de jurământ vă spun că voi face, împreună cu ministrul Agriculturii, cu Guvernul Victor Ponta, tot ceea ce stă în pute-rile noastre ca viața viticultorilor să devină una mai bună. Mulțumesc tuturor vrâncenilor pentru participarea la Festivalul Internațional și vă asigur că nu mă voi împiedica de niciun cârcotaș atunci când este vorba de voi, de familiile voastre, de modul în care voi hotărâți să trăiți împreună cu mine în acest județ care va deveni Vrancea puternică pentru că vrâncenii sunt oameni mândri, oameni puternici și știu să respecte și să sprijine Guvernul României, dar la rândul lor așteaptă să fie respectați pentru că știu ce sunt în stare să facă pentru țara noastră și pentru generațiile care vor veni”, a afirmat președintele Marian Oprișan.

Ministrul Agriculturii i-a felicitat pe organizatori

   Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a fost impresionat de manifestările organizate în cadrul Festivalului și i-a felicitat pe organizatori. Ministrul a amintit că Vrancea deține cea mai mare suprafață cu vie din România. „Vă felicit în mod public pentru modalitatea în care, de 20 de ani, organizați acest Festival. Mă bucur că, în acest an, am ocazia să fiu alături de dumneavoastră și să ne bucurăm de recolta din acest an. Chiar dacă a fost un an secetos, producția de vie nu a fost la nivelul anului trecut, a fost ceva mai mică, dar calitatea este mult mai mare. Sărbătoarea din această seară vorbește și despre dezvoltarea sectorului de vin și unde a ajuns în România în ultimii ani. Foarte multe fonduri europene au venit în România, iar noi, la Ministerul Agriculturii, știm cum să atragem aceste fonduri”, a afirmat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
   Acesta a amintit că viticultorii au atras peste trei sute de milioane de euro în ultimii ani pentru dezvoltarea viticulturii românești și a promis că proiectele vor continua și în următorul exercițiu financiar al Uniunii Europene. „Împreună cu autoritățile locale, cu Guvernul României vom face tot posibilul ca și în 2014-2020, aceste sume să vină în România într-un număr mult mai mare pentru că mai avem multe lucruri de îmbunătățit”, a precizat Daniel Constantin.

   După deschiderea oficială a Festivalului a urmat o vi-zită la standurile producătorilor de vinuri care au venit la Focșani. Însoțiți de somelieri, președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, și ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, au vizitat casele de vinuri de la Casa Panciu, Vincon, Viticom Panciu, Vinexport Trade Mark, Apcovin, Vingex, Jidvei, Vinexport. Cei doi au fost însoțiți de candidații USL la alegerile parlamentare Miron Mitrea, Petru Filip, Ciprian Nica, Cristian Dumitrescu, Victor Roman, Nini Săpunaru, Laurențiu Å¢igăeru Roșca. Alături de aceștia s-au mai aflat vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Cel Mare, primarul Decebal Bacinschi, viceprimarii Gabriel Necula și Tudorel Trofin, prefectul Cătălin Popescu, subprefectul Cristi Misăilă.
Au fost vizitate și standurile meșterilor populari care vin la fiecare ediție a Festivalului. Unul dintre aceștia i-a oferit ministrului Agriculturii o mască tradițională de la Nereju.

11 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?