Doi tineri, care s-au iubit cu fete minore, au fost trimiși în judecată de procurori, după ce s-a aflat de partidele de amor ilegale. Unul dintre tineri, Gabriel C., nu a fost audiat de anchetatori cu privire la această faptă, fiind plecat din țară. Tânărul, care are 24 de ani și este din Tîmboiești, este acuzat de act sexual cu o minoră. Potrivit procurorilor, în luna iunie s-ar fi iubit de mai multe ori cu o fată de 14 ani, cu acceptul acesteia. În acest caz, polițiștii s-au sesizat din oficiu, au demarat ancheta împotriva tânărului și au adus cazul în atenția procurorilor, care au trimis dosarul în instanță.
Un caz asemănător cu cel al lui Gabriel este și cel al lui Mihai E., de 23 de ani, din Bordești, care la rându-i s-a iubit cu o fată de 14 ani. Ca și cealaltă adolescentă, și aceasta a fost de acord să întrețină relații intime. Partida de amor s-a consumat, conform actelor de la dosar, la data de 22 aprilie. Tânărul a recunoscut ceea ce a făcut, după ce mama copilei a depus plângere la poliție.
Ambele dosare au ajuns pe rolul Judecătoriei Focșani, ai cărei magistrați vor audia părțile și apoi vor da un verdict.