Un tribunal israelian a ordonat ca arhivele scriitorului Max Brod, ce conțin texte scrise de Franz Kafka, să fie transferate Bibliotecii Naționale a Israelului, punând astfel capăt unor controverse care s-au întins pe durata a peste patru decenii. În verdictul ei, judecătoarea specializată în chestiuni familiale Talia Kopelman-Pardo a considerat că manuscrisele din colecția Brod trebuie să fie remise Bibliotecii Naționale din Ierusalim, potrivit dorinței exprimate de Max Brod.
Kafka suferea de o serie de afecțiuni fizice și psihice și, înainte de a muri din cauza unor complicații apărute după ce s-a îmbolnăvit de tuberculoză, în 1924, scriitorul i-a lăsat toate documentele și manuscrisele sale lui Max Brod, cerându-i biografului să distrugă documentele rămase nepublicate după decesul său. Max Brod nu a ținut cont, însă, de ultima dorință a prietenului său și a păstrat aceste manuscrise.