Cititorii Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea au posibilitatea de a prelungi perioada de împrumut a cărților nu doar la sediul secțiilor instituției ci și telefonic, la numărul 0237.214562 sau pe e-mail, la adresa cititori@bjvrancea.ro. Astfel, bibliotecarii doresc să vină în sprijinul clienților lor, cu atât mai mult cu cât Biblioteca împrumută cărți, gratuit, nu doar focșănenilor ci tuturor locuitorilor județului. Secțiile Bibliotecii Județene sunt deschise pentru public pe tot parcursul anului, inclusiv în vacanțele școlare, de luni și până vineri între orele 8.30 – 20.00. „Se pot împrumuta în această perioadă până la 6-7 cărți din orice domeniu și 2-3 documente din programa școlară, termenul de împrumut în ambele cazuri fiind de două săptămâni, cu posibilitatea de prelungire a acestuia”, a precizat Maria Cristina Olaru, purtătorul de cuvânt al instituției de cultură vrâncene.
În prima jumătate a acestui an s-au înscris la bibliotecă 4.513 vrânceni, din care 1167 pentru prima dată. S-au împrumutat din colecțiile bibliotecii 65 de mii de cărți, din care 10 mii publicații pentru copii. „Totodată, în aceeași perioadă de timp, frecvența la Internet a înregistrat valoarea de 7.953 de vizite”, a mai precizat Maria Cristina Olaru.