Judecătoarea Anișoara Topor a atacat cu recurs încheierea de ședință prin care i-a fost respinsă cererea de liberare sub control judiciar, formulată în cauză la ultimul termen de judecată. Magistrata a fost prezentă ieri la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru suținerea recursului. Aceasta se află de zece luni în arest, fiind încarcerată la Penitenciarul Bacău.
În decembrie anul trecut, în urma unei percheziții efectuate de procurorii anticorupție la domiciliul său, aceasta a fost reținută și ulterior arestată preventiv. Anișoara Topor a ajuns în atenția DNA în urma unui denunț formulat de un afacerist din Golești, care susținea că i-ar fi dat bani ca să pronunțe soluții favorabile într-un dosar în care revendica un teren. Omul a fost nemulțumit și a reclamat-o.