Curs de inițiere în utilizarea calculatorului

0
734


   La Biblioteca Municipală Adjud a început, ieri, primul curs de inițiere în utilizarea calculatorului și internetului, destinat persoanelor vârstnice. Pe parcursul unei săptămâni, acestea vor desluși tainele IT, lucrând efectiv pe computerele Biblionet, sub îndrumarea bibliotecarului Ciprian Irimescu. „Participanții la cursurile de inițiere în utilizarea calculatorului și internetului vor primi noțiuni fundamentale de procesare text, de navigare pe internet și de folosire a poștei electronice. Cursul este gratuit, iar întâlnirile vor fi de două ore zilnic, timp de o săptămână, pentru fiecare serie. Invităm publicul adjudean să se înscrie la aceste cursuri, la bibliotecă”, a declarat Tatiana Valea, directorul Bibliotecii Municipale Adjud.
   Toate persoanele de vârsta a treia care doresc să participe la următoarele serii de cursuri, se pot înscrie de luni până vineri, la sediul Bibliotecii adjudene din strada Libertății, nr.7 A, sau telefonic, la numărul 0237.641.300.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here