Un virus înrudit cu virusul variolei s-ar putea dovedi o armă deosebit de eficientă împotriva unora dintre formele mortale de cancer mamar, au anunțat cercetătorii de la Universitatea Stanford din California. Testele de laborator au arătat că peste 90% din celulele din clasa cancerului mamar triplu negativ (triple negative breast cancer/ TNBC) ce au fost tratate cu un vaccin obținut din acest virus au fost distruse într-un interval de patru zile. La șoarecii suferind de această boală, o tulpină a acestui virus a distrus 60% din totalul tumorilor, iar cele care au rezistat au fost drastic reduse.
Virusul Vaccinia a stat la baza vaccinului care a eradicat variola. Deși este înrudit cu virusul care produce variolă, Vaccinia nu este în general dăunător pentru sănătatea oamenilor. Cancerele din clasa TBNC sunt dificil de tratat, deoarece acestor celule le lipsesc trei receptori moleculari care pot fi vizați de actualele tratamente hormonale și cu antibiotice.
Boala le afectează în special pe femeile tinere și este vinovată cu apariția a 10-20 % din totalul cancerelor mamare. TBNC are tendința de a fi o formă agresivă de cancer și recidivează de multe ori după chimioterapie. Virusul Vaccinia vizează tumorile ce conțin o proteină de semnalizare care stimulează formarea vaselor sangvine și susține creșterea acestora. Celulele din clasa TBNC conțin concentrații ridicate din această proteină, denumită „factor de creștere vasculară endotelială” (VEGF).
Studiul a fost coordonat de medicul Sepideh Gholami de la Universitatea Stanford din California. Rezultatele sale au fost prezentate la Congresul anual al Colegiului American al Chirurgilor, organizat marți în orașul Chicago. Injectarea șoarecilor care prezentau tumori din clasa TNBC cu virusul Vaccinia a condus la o „distrugere extensivă” a cancerului într-un interval de trei săptămâni, au precizat medicii americani. Pe lângă faptul că distruge celulele canceroase, virusul blochează în același timp creșterea tumorilor de la nivelul vaselor sangvine.
Testele cu ultrasunete au evidențiat o reducere semnificativă a tumorilor din fluxul sangvin. Rețeaua de vase de sânge care aprovizionează tumorile cu nutrimente și oxigen s-a micșorat cu 50% din dimensiunea ei obișnuită la animalele tratate cu virusul Vaccinia.
Următorul pas va consta în implementarea unui studiu clinic, care va analiza gradul de siguranță al administrării virusului Vaccinia unor pacienți umani.