Inginerul Ion Pîrlog, administrator la fabrica de sucuri din Suraia, Mera Com Internațional, a murit aseară, într-un accident de circulație produs pe drumul județean 204 D, Focșani-Suraia. Din informațiile primite de la poliție, victima are 60 de ani și este din Focșani.
Comisarul șef Cătălin Stegărescu, șeful Biroului Rutier Focșani, a fost cel care s-a deplasat la locul accidentului pentru cercetarea la fața locului. Din primele verificări ale oamenilor legii s-a stabilit că Ion Pîrlog, în timp ce conducea un autoturism marca VW Transporter, pe direcția Suraia – Focșani, a intrat cu mașina în derapaj, cel mai probabil din cauza vitezei.
După cum ne-au spus polițiștii, mașina a pătruns pe contrasens și a intrat într-un canal de pe sensul opus de mers. Comisarul șef Stegărescu a adăugat că în momentul impactului, bărbatul a fost proiectat din autoturism, cel mai probabil pentru că nu avea cuplată centura de siguranță, iar mașina a căzut peste el. Administratorul fabricii de sucuri a murit pe loc, cadrele medicale ajunse la fața locului nemaiputând face nimic pentru a-l readuce la viață. La scurtă vreme de la sosirea la fața locului, acestea au declarat decesul.
Trupul neînsuflețit al inginerului a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie. Medicii legiști vor fi cei care vor stabili ce leziuni a suferit bărbatul și ce i-a provocat decesul.
Aseară, în juurul orei 22.00, polițiștii încă mai erau la fața locului pentru a face măsurători. Oamenii legii ne-au declarat că ancheta este abia la început, iar verificările vor continua pentru a se stabili cu exactitate cum a ajuns mașina condusă pe administrator de contrasens și cum a murit acesta.