Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Teren de baschet, inaugurat de Ziua Profesorului


   Noul teren de baschet al Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Focșani a fost inaugurat ieri, chiar de Ziua Profesorului. La inaugurare, alături de elevi și cadre didactice au fost și reprezentanți ai unor societăți comerciale și ai Consiliului Local Focșani. Toți cei care au muncit pentru ca terenul de baschet să aibă o nouă față, au primit diplome de mulțumire. După inaugurare, terenul a găzduit primul meci, între elevii Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Focșani și cei ai Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu”.
   Terenul de baschet a fost amenajat în cadrul unui proiect realizat de cadrele didactice și elevii colegiului, împreună cu mai mulți parteneri. A fost depus apoi la Departamentul pentru minorități al Statelor Unite ale Americi, în cadrul „Programului de Implicare civică și Dialog Social pentru Tineri”, derulat de IREX SUA, prin Asociația „Romani Criss” București. În afară de Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, au mai aplicat Grupul Școlar Mărășești și Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”. Într-o primă fază, în cadrul primului an de desfășurare a proiectului, fiecare unitate de învățământ a primit din partea IREX câte 1.500 de dolari. Scopul proiectul a fost acela de a construi un spațiu în care tinerii să socializeze și să aibă preocupări care să îi determine să renunțe la fumat.
   Elevii implicați în proiecte au fost atât români cât și romi. „Echipa Colegiului Edmond Nicolau se numește «Nu ești singur» și în urma unei analize, care s-a făcut din lista celor cinci nevoi ale unității de învățământ, a fost aleasă, printr-un sondaj, realizarea unui teren de baschet în aer liber, unde elevii să vină în pauze și  să arunce cu mingea la coș. Scopul este să se micșoreze numărul fumătorilor, iar elevii să socializeze”, a declarat Mihai Fâsan, coordonatorul proiectului.
   La realizarea efectivă a terenului de baschet au dat o mână de ajutor reprezentanții administrației publice locale și ai Romseh Tools.

Expoziție de desene împotriva fumatului

   Proiectul nu s-a rezumat doar la realizarea unui teren de baschet în aer liber. Acesta a mai cuprins și o serie de activități, realizate cu implicarea elevilor. Printre acestea s-a numărat și realizarea unei expoziții de desene, care a avut ca temă lupta împotriva fumatului. „Elevii acestui liceu și-au dorit foarte mult acest teren. Alături de expoziție au făcut și peste 50 de pliante despre combaterea fumatului, pe care ei le-au împărțit din ușa în ușă populației”, a adăugat Mihai Fâsan.
   Următorul proiect pe care reprezentanții Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Focșani vor să îl pună în practică este amenajarea unei săli de repetiții pentru tinerii cu aptitudini muzicale.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?