Mai mulți specialiști pirotehniști merg astăzi în poligonul de distrugere amenajat în localitatea Stâlpu din județul Buzău, unde vor distruge peste 500 de proiectile explozive descoperite și asanate de pe teritoriul județelor Buzău și Vrancea. Muniția neexplodată provine din timpul celor două războaie mondiale și a fost ridicată pe parcursul ultimelor luni din diferite localități din cele două județe. Pentru asigurarea măsurilor de siguranță, convoiul de transport al muniției și al trotilului necesar distrugerii va fi însoțit de o mașină a organelor de poliție, iar în eventualitatea producerii unei situații de urgență, în poligon primul ajutor calificat va fi acordat de către un echipaj SMURD.