Un număr de 26 de organizații non-guvernamentale solicită ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, să preia cu bună-credință sesizările din partea societății civile privind riscul ca unele manuale de religie din școli să îndoctrineze religios copiii și să încalce libertățile confesionale în învățământul românesc, a informat Agenția de Monitorizare a Presei – Active Watch. Asociațiile semnatare i-au trimis ministrului Andronescu o scrisoare deschisă prin care își manifestă îngrijorarea referitoare la conținutul manualelor de religie din școli și solicită Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) să pună în dezbatere publică acest subiect.
Demersul vine ca urmare a unei inițiative din luna martie, prin care o parte dintre asociațiile semnatare au participat la o consultare pe subiectul curriculei la clasa pregătitoare, cu referire la materiile religie și tehnologia informației. ‘Organizațiile semnatare vă solicită să preluați cu bună-credință și atenție sesizările venite dinspre societatea civilă în privința predării religiei în școlile românești și a calității manualelor după care se predă această materie. Considerăm că instituția pe care o reprezentați are inclusiv datoria să întrețină un astfel de dialog, cu atât mai mult cu cât în diverse situații s-au semnalat riscuri ale încălcării unor recomandări europene în domeniu (de ex. recomandarea nr. 1720 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei referitoare la ‘Educație și Religie’ din 2005)’, se arată în scrisoarea trimisă ministrului Educației.
În context, ONG-urile atrag atenția că odată cu începerea anului școlar au reapărut ‘îngrijorările referitoare la conținutul manualelor de religie’. ‘Manualele nu au fost revizuite, iar ministerul nu a luat măsurile promise în vederea evitării îndoctrinării religioase și încălcării libertății religioase în școlile publice’, îi mai scriu ministrului Educației cele 26 de ONG-uri. Printre organizațiile semnatare se mai numără Asociația Pro Democrația, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), Romani CRISS, Fundația Soros, Centrul pentru Jurnalism Independent.