Liderul islamist Omar Bakri declară, într-un interviu publicat de cotidianul bulgar „24 ceasa”, că Bulgaria, România, dar și alte state pot fi ținte ale atentatelor teroriste. Întrebat dacă, din punct de vedere religios, Bulgaria poate fi considerată o țintă legitimă a mujahedinilor din cauza politicii sale, el a spus că, din punctul său de vedere, Bulgaria este un teritoriu islamic.
„Din moment ce islamul a pătruns într-un teritoriu, acesta este considerat islamic. De aceea, musulmanii sunt datori să-l elibereze într-o zi. Spania, de exemplu, este teritoriu musulman. Europa de Răsărit – de asemenea. România, Albania, Macedonia, Serbia și Kosovo, Bosnia… Însă din cauza trupelor sale în Afganistan și Irak și din cauza colaborării sale militare cu Israelul, Bulgaria este de asemenea o țintă legitimă. Noi considerăm că pot fi săvârșite atentate în inima Bulgariei. Se poate și în România, și în alte state. Aceasta depinde de tactica și strategia la fața locului. Atentatul de la Burgas a fost împotriva unei ținte israeliene. De aceea toți care au murit acolo sunt fii de israelieni și între ei există mulți oameni importanți. Ei au multă putere”, a spus el.
Omar Bakri este un lider radical islamist de origine siriană, cu puternice legături cu Al-Qaeda. În 2005, presa scria că zeci de membri ai grupului pe care el îl conducea la acea vreme, Al-Muhajiroun, au participat la atentate sinucigașe sau au făcut parte din rețeaua de susținere a Al-Qaeda. El a stat 20 de ani la Londra, iar după atentatele din iulie 2005 a plecat în Liban, interzicându-i-se revenirea în Marea Britanie. În noiembrie 2010, Agenția Națională de presă din Liban anunța că Bakri se află printre cele 54 de persoane condamnate de un tribunal militar la detenție pe viață ca urmare a acuzațiilor de terorism.