GALERIE FOTO: Membrii CARP „Milcov”, sărbătoriți la Bibliotecă

0
1390


   Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) „Milcov” din Focșani a organizat, ieri, împreună cu Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, un eveniment dedicat persoanelor vârstnice și în special, membrilor organizației care au depășit 40 de ani de cotizare. La festivitate au participat aproape 40 de membri CARP, împreună cu președintele Casei, Sandu Ploscaru, care au fost premiați și au primit în dar cărți donate de Carmen Babalâc, pensionară din urbea noastră, și trandafiri culeși de dimineață, din grădina proprie, de Cornelia Ploscaru. 
   Cu prilejul acestui eveniment, participanților le-a fost prezentat noul serviciu al Bibliotecii Județene, și anume cursurile gratuite de inițiere în utilizarea calculatorului și Internetului, precum și cursul de Povestiri digitale. „Am vizionat împreună filmele realizate de cei opt seniori, care au participat deja la cursul de povestiri digitale și de asemenea, le-au fost prezentate câștigătoarele selecției naționale de povestiri digitale, Cornelia Ploscaru și Anișoara Stamate, care au fost la Maribor, în Slovenia, la Conferința de final de proiect DigiTales. Totodată, ei au vizionat și povestea digitală pe care am realizat-o împreună cu Anișoara Stamate, despre călătoria și experiența de la Maribor”, a declarat Margareta Tătăruș, șefa Secției pentru Copii și Tineret a Bibliotecii Județene, care a găzduit evenimentul de ieri.
   Membrii CARP „Milcov” au petrecut, alături de gazdele lor, momente interesante, unii dintre ei înscriindu-se chiar la viitoarele serii de cursuri de inițiere în utilizarea calculatorului, dar și pentru cel de Povești Digitale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here