Oamenii de știință nu au reușit să explice niciodată pe deplin atracția irezistibilă exercitată asupra unei părți însemnate a bărbaților heterosexuali de acele protuberanțe bulbare din grăsime care atârnă atât de grațios de pieptul femeilor, însă de această dată, un neurolog susține că a găsit o explicație ‘care are mult sens’.
Larry Young, profesor de psihiatrie la Universitatea Emory, care studiază bazele neurologice ale comportamentelor sociale complexe, este de părere că în procesul de evoluție umană, un vechi circuit neuronal care a evoluat inițial pentru a întări relația dintre mamă și copil, în timpul alăptării la sân, a ajuns să fie folosit și pentru a întări legăturile din cadrul cuplurilor. Rezultatul este că bărbații, la fel ca și bebelușii, adoră sânii. Atunci când sfârcurile unei femei sunt stimulate, în timp ce alăptează, oxitocina, cunoscută și drept ‘drogul iubirii’, îi invadează creierul, ajutând-o să-și concentreze întreaga atenție asupra copilului. Însă cele mai noi studii indică faptul că acest circuit neuronal nu este rezervat în exclusivitate copiilor.
Atracția față de sâni ‘este un efect neurologic ce se produce în creierul bărbaților heterosexuali încă din perioada pubertății’, conform lui Young.