Primarul Focșaniului, Decebal Bacinschi, ar dori ca traseele prin comunele limitrofe Cîmpeneanca și Vânători să fie efectuate de autobuzele Societății de Transport Public Local (TPL). Preluarea acestor trasee de către TPL s-ar putea face însă numai cu aprobarea Consiliului Județean, care atribuie traseele de transport interjudețean.
Edilul a solicitat ieri acordul aleșilor, în ședința Consiliului Local, pentru ca municipalitatea să trimită o adresă Consiliului Județean, în vederea obținerii acordului pentru punerea în aplicare a inițiativei. „Săptămâna trecută am avut o discuție cu directorul TPL vizavi de înființarea unei asociații intercomunitare, prin intermediul căreia transportul interjudețean de călători pentru comunele limitrofe Focșaniului să fie preluat de această instituție”, a precizat Decebal Bacinschi.
Cătălin Vrabie a arătat că intenția TPL de a prelua aceste trasee ar elimina de pe piață pe actualii prestatori.
Contactat, președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, a declarat că nu poate fi aprobat o asemenea solicitare, întrucât, ca șef al administrației județene, are în vedere o reorganizare totală a transportului județean și municipal.