Asociația „Pe aripile cunoașterii” marchează un an de activitate prin organizarea spectacolului „Noi”, ce va avea loc astăzi. Pe scena Ateneului Popular din Focșani vor urca, cu începere de la ora 18.00, Livia Boșteog, Lorena Frîncu, Giuliana Damian și Camelia Ochean, împreună cu trupa Sirings. Vor dansa membrii grupurilor „Cetinița” de la Colegiul „Cuza”, „Simonicile”, majoretele Liceului Pedagogic „Spiru Haret” și Alina Lungu, împreună cu partenerul său Florin Micu. De asemenea, la intrarea în Ateneu va fi amenajată o expoziție de fotografie și schițe de desen. Interesant este faptul că vor fi expuse câteva hărți lucrate manual de Cristi Cazacu.
Nu trebuie ratat nici târgul handmade, care aduce produse diversificate la prețuri rezonabile. Prezentarea cu rochii de hârtie va pune în scenă un moment inedit cu mirese și miri, care vor purta accesorii create exclusiv din hârtie.
Prețul unui bilet la acest inedit spectacol este de numai 5 lei. Banii strânși din vânzarea biletelor vor fi folosiți pentru derularea altor proiecte inedite.