Cei 18 voluntari de Cruce Roșie din Frankfurt, Fulda și Lauterbach, care au sosit zilele trecute cu patru tiruri cu ajutoare umanitare la Filiala de Cruce Roșie Vrancea, au donat, înainte de plecare, și un autoturism Opel Agila instituției vrâncene de caritate. „Gestul lor a întrecut orice așteptare! Pur și simplu, miercuri seara, după ce au terminat vizitele la toate casele noastre și au vizitat Casa Bavareză de la Vârteșcoiu, au deschis porțile curții de acolo și au băgat autoturismul în curte. Noi ne-am gândit că poate nu vor să-l lase în stradă neprotejat, însă ei ne-au spus că îl donează Crucii Roșii Vrancea, gest care a fost pentru noi o surpriză totală! Au plecat spre Germania și au spus că se vor întoarce cu noi ajutoare în luna septembrie, anul viitor”, a declarat Rodica Davidean, directorul instituției vrâncene de caritate. Ieri, voluntarii filialei vrâncene împreună cu voluntarii sosiți cu ajutoare din Olanda au continuat distribuirea acestora în toate centrele rezidențiale ale Crucii Roșii. De asemenea, au transportat mobilierul școlar, constând în bănci, scaune, table dar și biciclete pentru copii, la școlile din Faraoanele și Beciu.