Avem și noi eroii noștri! Românii care joacă minifotbal, un sport asemănator fotbalului, dar care se dispută pe terenuri cu gazon artificial de mai mici dimensiuni și cu reguli specifice, se pot lăuda cu al treilea titlul continental, câștigat de data aceasta într-o atmosferă electrizantă care dovedește că acest sport a adunat, deja, foarte mulți admiratori.
Naționala României de minifotbal a terminat învingătoare în Campionatul European de Minifotbal – miniEURO Moldova 2012, disputat anul acesta la Chișinău, la capatul unei competiții care s-a disputat chiar în centrul orașului, pe un teren special amenajat chiar în Piața Operei Naționale. „Echipa României a făcut istorie în Republica Moldova, pentru că am devenit pentru a treia oara consecutiv campioni europeni, o performanță care cred că va fi imposibil de egalat vreodată”, a spus Răzvan Burleanu, președintele Federației Europene de Minifotbal, dar și al Federației de Minifotbal din România.
Turneul a reunit cele mai bune 16 echipe de minifotbal din Europa, printre care Anglia, Germania, Turcia, Italia, Kazahstan, Cehia, Muntenegru și multe altele. România a avut un parcurs dificil, dar a crescut de la meci la meci și a reușit o finală de vis, în care a câștigat absolut meritat meciul cu Muntenegru. „Cea mai grea partidă a fost cea cu Moldova, din sferturile de finală, când știind că trebuie să câștigăm ca să mergem mai departe, ne părea rau că trebuie să învingem echipa Moldovei”, a declarat Tiberiu Lajos, fostul arbitru internațional care are acum trei trofee împreună cu echipa României de minifotbal, în calitate de antrenor.
Un alt succes formidabil al nostru este căștigarea de către brașoveanul Adrian Călugăreanu al titlului de cel mai bun jucător al campionatului european. Brașoveanul în vârstă de 24 de ani s-a remarcat în mod deosebit dintre sutele de sportivi veniți la Chișinău, fiind un real semn de întrebare de ce acest mare talent nu a fost băgat în seamă niciodată în fotbalul profesionist. Minifotbalul este o disciplina dedicată exclusiv amatorilor, în campionatele locale din Romania activând peste 35.000 de jucători legitimați, tineri și mai puțin tineri, printre care și mulți foști divizionari A, ca și membri ai echipei naționale de fotbal a României.
Pe plan continental, minifotbalul este practicat de peste 600.000 de jucători.