Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Câştigători la Festivalul de artă religioasă


   Mănăstirea Brazi, din Panciu, a găzduit cea de-a IV-a ediție a Concursului Interjudețean „Sf. Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi”. Acesta a fost organizat, în perioada 21-23 septembrie, de Liceul „Ioan Slavici”, Primăria Panciu, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Protoieria Panciu, în parteneriat cu Inspectoratul Åžcolar Județean. Festivitatea de premiere s-a desfășurat duminică seară, după desfășurarea secțiunilor „Cântec de toacă” și „Muzică psaltică”, întrucât jurizarea lucrărilor de la secțiunile „Creație digitală” și „Artă creștină” s-a desfășurat pe 21 și 22 septembrie și nu a presupus paticiparea concurenților.
   La „Creație digitală”, categoria Gimnaziu, premiul I a fost obținut de Gabriel Valentin Strătulă, de la Liceul „Ioan Slavici” Panciu, premiul II de Mihail Ilie Mirică, de la Åžcoala 3 Focșani, premiul III de Andreea Nicoleta Istrate, de la Liceul Tehnologic Panciu, în timp ce o mențiune a revenit Denisei Damian, din Beiuș, județul Bihor. La categoria Liceu, pe podium au urcat Cristina Cioarec, din Focșani, Gabriel Ghimici, de la Liceul „Ioan Slavici” Panciu, și Mirela Vâlceanu, din Timișoara, în timp ce o mențiune a fost obținută de Anda-Livia Merloiu, de la Liceul „Ioan Slavici” Panciu.
   Cei mai buni de la „Artă creștină”, Învățământ Primar, au fost Ionuț Dedu, de la Centrul „Dănuț” Broșteni, Nicușor Bucur, de la Centrul de reeducare Tg. Ocna, Alexandru Cârlig și Eduard Daniel Mihalcea, ambii din Mărășești, precum și Cosmin Rusu, din Å¢ifești. La Gimnaziu, premianții au fost Andreea Å¢iu, Mihai Emilian Mihalcea și Oana Păvăloaie, de la școlile din Ruginești, Mărășești și Chiojdeni, Cătălina Vascu, din Străoane, Nan Ionela și Adelina Ciuciu, de la Centrul „Dănuț” Broșteni, Bogdan Popovici, din Ruginești, și Cristian Emil Bloj, din Tg. Mureș, Andreea Dingu, din Ruginești, Andreea Tufeanu, din Pitești și Denisa Lupu, din Focșani. La categoria Liceu, premiile au fost obținute de pănceanca Elena Guță și Vlad Gabriel Olariu, de la Colegiul Militar din Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Tudorache și Andreea Sărățeanu, ambii de la Liceul „Ioan Slavici” Panciu, Ana Maria Apostu, tot de la „Ioan Slavici” și Costel Lădaru, de la Liceul Pedagogic Focșani, Ana Nicanău, de la Panciu și Alexandru Gal, din Sălaj.
   „Cântecul de toacă” a avut ca premianți pe Livia Olaru, din Mărășești, Andrei Apostu, din Ruginești, Alexandru Trifan, din Panciu și Evelina Teodora Popovici, din Ruginești, la categoria Învățământ Primar, pe Narcis Marin, din Panciu, Daniela Docan, de la Centrul „Dănuț” Broșteni, Andrei Holbea din Focșani și Ionuț-Teodor Ciobotea, din Ruginești, la categoria Gimnaziu, iar la categoria liceu Ionuț Coman, din Panciu, Daniel Bahne, de la Centrul „Dănuț” Broșteni, Petruș Arbunescu și Nicușor Isac, din Focșani.
La Muzică psaltică, câștigătorii categoriei Învățământ Primar au fost,  Carmen Mustață, din Å¢ifești, Teodora Åžandru, din Pitulușa, Iustina Păun, Centrul „Dănuț” Broșteni și Corul „Mlădițe păncene”, la Gimnaziu- Corul „Sf. Nectarie” al Åžcolii Movilița, Grupul Coral „Angels” de la Centrul „Dănuț”, Mihaela Andreea Gheorghiță, din Focșani și Daniela Docan, de la Centrul „Dănuț”, iar la categoria Liceu- Grupul Coral „Cantabile” de la Liceul „Ioan Slavici” Panciu, Mariana Hurjui, din Focșani și Daniel Bahne, de la „Centrul Dănuț”.
   Câștigătorii au primit din partea Primăriei Panciu 200 de lei pentru premiul I, 100 de lei pentru premiul II, 70 de lei pentru premiul III și 30 de lei pentru mențiuni. Toți concurenții au fost recompensați de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei cu icoane și cărți de rugăciuni, dar și cu diplome de participare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?