Primarii localităților vrâncene care au conturi blocate pentru neplata debitelor către anumiți furnizori de servicii au participat la o întâlnire cu prefectul Cătălin Popescu și directorul Direcției Generale a Finanțelor Publice, Ion Ghionea. Reprezentanții celor 15 primării vrâncene care au probleme financiare au arătat că sunt înregistrate datorii restante către furnizori, respectiv plăți la lucrări de infrastructură, cofinanțări amânate la proiecte sau procese pierdute în instanță. Pe lista primăriilor cu probleme se află Panciu, Dumitrești, Nereju, Năruja, Andreiașu, Biliești, Paltin, Slobozia Bradului.
În cadrul ședinței, primarilor li s-a reamintit de obligația de a reduce, lunar, volumul arieratelor cu cel puțin 5% calculat la soldul lunii anterioare, în caz contrar Finanțele urmând să sisteze alimentarea cu cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. De asemenea, unitățile administrativ teritoriale finanțate integral din venituri proprii care înregistrează arierate au obligația să diminueze, lunar, volumul acestora cu cel puțin 3 la sută calculat la soldul lunii anterioare. „După aplicarea OG 13 / 2012, acțiune care se va încheia pe 26 septembrie, Instituția Prefectului Vrancea va centraliza toate sumele restante care figurează cu titlu executoriu de la toate unitățile administrativ teritoriale și va solicita Guvernului sprijin pentru deblocarea situației”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.
Prin ultima rectificare bugetară, primăriile vrăncene au primit 9,6 milioane lei, bani care pot fi cheltuiți doar pentru achitarea facturilor restante către firme. Sumele alocate localităților vor fi utilizate exclusiv pentru achitarea obligațiilor fiscale restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, ale operatorilor economici care au prestat servicii sau au realizat lucrări de investiții pentru primării. „Nu se pot solicita sume defalcate din TVA pentru eventualele arierate ale unităților administrativ-teritoriale și instituțiilor publice finanțate integral din bugetele locale, din subordinea acestora, aferente unor programe sau altor obligații de plată”, precizează conducerea Direcției Generale a Finanțelor Publice.
În cadrul întâlnirii, reprezentanții primăriilor au explicat că banii prin OG 13 sunt destinați achitării obligațiilor fiscale restante către bugetul de stat însă sunt societăți care, deși au de încasat bani de la administrațiile locale, și-au achitat obligațiile restante către bugetul general consolidat.