Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Fura maşini pentru a avea cu ce să se plimbe


   Un tânăr de 21 de ani, din Adjud, a fost reținut pe bază de ordonanță, fiind suspectat că a furat cinci autoturisme. Gabriel N. a fost reținut joi. Oamenii legii spun că „în perioada iulie-septembrie 2012, a săvârșit un număr de 5 furturi de autoturisme Dacia, parcate în municipiul Adjud, pe care le-a condus pe drumul public fără a avea permis de conducere, ocazie cu care le-a și avariat”.
   După ce se plimba cu mașinile furate și le bușea, tânărul le ducea înapoi. Pe trei dintre acestea le-a lăsat chiar în locul din care le luase, o altă mașină a fost abandonată în comuna Pufești. Ultimul furt a fost comis în noaptea de 7 spre 8 septembrie, băiatul fiind găsit în comuna Urechești, județul Bacău, la volanul autoturismului furat.
   Gabriel N. a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județea, urmând să fie  prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?