Cadrele didactice care vor să devină formatori sunt invitate să se înscrie la Concursul pentru selecție de formatori, inițiat de Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinți” din Focșani. Numărul orelor de formare va fi cuprins între 24 și 40 pentru cursurile avizate și 24 și 90 pentru cursurile propuse spre acreditare.
Perioada de depunere a documentației începe pe 24 septembrie și va continua până pe 28 septembrie inclusiv, dosarele putând fi depuse la cabinetul metodic al Casei Corpului Didactic din Focșani. Dosarul de înscriere va conține o copie după certificatul de licență, respectiv master, o adeverință care să certifice că profesorul are cel puțin gradul II didactic sau are titlul științific de doctor în disciplina predată. De asemenea, profesorii trebuie să prezinte competențe în domeniul tematic al programului de formare și un certificat de formator, recunoscut de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Nu în ultimul rând, la dosar va trebui atașată și o adeverință, care să ateste o vechime în învățământ de minim 6 ani.