Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Parcarea neregulamentară pe domeniul public, sancţionată de autorităţi


   Oprirea, staționarea și parcarea vehiculelor pe domeniul public sau privat al orașului Panciu, în alte locuri decât cele amenajate de Primărie, constituie contravenții și vor fi sancționate corespunzător, a anunțat primarul Ion Petre. O recentă hotărâre de Consiliu Local prevede că amenzile pentru acest gen de contravenții se vor încadra între 200 și 400 de lei. „Pe lângă aceste amenzi, ar mai putea fi aplicate și alte sancțiuni complemetare, precum blocarea roților autovehiculelor ori ridicarea sau mutarea lor pe un alt amplasament stabilit anterior de autorități”, a declarat Ion Petre.
   Aceste sancțiuni sunt detaliate în regulamentul anexat la hotărârea de consiliu menționată, care precizează, printre altele, că activitățile de blocare/ridicare și transport/depozitare a vehiculelor/autovehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public, inclusiv pe drumurile publice din orașul Panciu se vor efectua de către Poliția Locală și SC DUSPI SERV Panciu, în conformitate de prevederile OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor și ale HG 147/1992 privind blocarea, ridicare, transportul, depozitarea și eliberarea autovehiculelor sau remorcilor staționate neregulamentar pe drumurile publice. „Prin aceste măsuri dorim să asigurăm un aspect civilizat al orașului, precum și fluidizarea traficului rutier. Pe de altă parte, se dorește  și eliminarea staționărilor neregulamentare de pe spațiile verzi sau de pe trotuare, care îngreunează circulația pietonilor și blochează căile de acces în unele instituții”, a mai spus primarul Ion Petre.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?