Societatea de Transport Public Local (TPL) Focșani plătește, lunar, poliță de asigurare atât pentru călători și bagajele lor cât și pentru șoferii mijloacelor de transport în comun. Astfel, pentru deces în urma unui accident rutier, suma asigurată este de 500 de lei, pentru invaliditate permanentă suma care va fi primită de victimă se ridică la 250 de lei, iar pentru pagube materiale suma asigurată este de 30 de lei. „Obținerea licenței de transport ne obligă să avem aceste polițe de asigurare. Deocamdată nu am avut niciun caz în care să despăgubim călătorii. În această poliță este inclusă asigurarea doar pentru bagaje mari, importante, și nu este valabilă pentru furtul din buzunar”, ne-a declarat Ion Diaconu, directorul TPL Focșani.
Obligativitatea încheierii acestei polițe de asigurare este stipulată și în regulamentul de funcționare a societății. De la înființare și până în prezent, microbuzele TPL nu au fost implicate în accidente rutiere cu victime, astfel încât să pună societatea în situația de a plăti eventualele daune călătorilor sau angajaților.
Directorul societății a precizat că nu au existat nici reclamații privind furtul unor bagaje importante. Nu același lucru se întâmplă în ceea ce privește furtul din buzunare, unii călători fiind victimele hoților.